Ti s-a-ntamplat vreodata sa stai cu tine insuti cand noaptea face loc zilei? Dupa ceasuri lungi petrecute intre oameni care sunt ingrijorati pentru binele tau…si-atunci te prefaci ca totul e bine, totul e nemaipomenit. Ti s-a-ntamplat vreodata sa vezi un film din ala care iti zgandareste tarana proaspata aruncata pe un sicriu nou, intr-o groapa de-abia sapata in fundul sufletului? Sa-ti cada o lacrima fara sa iti dai seama si dupa aia sa se iste un suvoi. Si sa nu mai fie plans de film, ci plans de mila, plans de ciuda, plans de neputinta. Da …da-mi Doamne puterea de a schimba lucrurile care pot fi schimbate si de a le accepta pe cele pe care nu le pot schimba…da. Si cum s-ar face distinctia intre cele doua categorii???
Oricum, ar trebui sa incerci. Sa te intalnesti cu tine cand noaptea e pe terminate si pasarile au inceput sa-si cante dragostea pentru lumina ce se apropie. Si sa te asculti. Cu urechile ciulite si tinandu-ti respiratia. S-ar putea sa intelegi multe chestii. Sau s-ar putea sa intri si mai mult in ceata. Sau sa dai din umeri si sa nu simti nimic. Dar sigur ceea ce-ti trece prin minte in ceasul asta are un sens. Pe care poate o sa-l prinzi de-abia peste ani de zile.
Ti s-a-ntamplat sa te trezesti in mijlocul noptii, cu un urlet, dintr-un cosmar? Daca nu ti s-a-ntamplat nici nu ti-o doresc. Dar nu-ti doresc nici visele alea care par atat de frumoase, din care dimineata te trezesti uimit si optimist, dar care parca au un nu stiu ce care iti scapa….nu, nu-ti doresc nici visele alea, pentru ca sunt cele mai parsive. E noroiul de sub zapada alba, nesfarsita. Esti tu care calci, convins ca nu o sa iti murdaresti cizmele, e totul alb, curat. Dar e doar aparenta. E o intindere alba, dar afara e prea cald si dedesubt noroiul abia asteapta sa se catere pe incaltarile tale.
Nu-ti doresc nici macar sa te scoli dimineata, cu un zambet somnoros si fericit pe buze, cu gandul ca totul e asa cum ar trebui sa fie. Minutul ala, intre trezire si deschiderea ochilor, e chestia cea mai dureroasa din lume. Si e cea mai dulce inselatorie, in acelasi timp. Constientizezi. Unu doi trei patru cinci….ceva nu e clar….sase, sapte opt noua zece…oare ce? Un’spe doi’spe treis’pe pai’spe cin’spe sai’spe …treizeci…patruzeci…cincizeci…ah, un junghi din varful picioarelo pana-n creier. De spaima deschizi ochii. Nu poti dormi mereu. Nici trai in negare. Te ridici din pat, ca un robotel si infrunti realitatea. Sau macar incerci. Pana cand noaptea vine din nou.
Nu…nu-ti doresc asta. As vrea sa te scutesc de orice suferinta, daca ar fi posibil. Chiar daca tu ai aruncat cu pietre-n mine. Eu nu pot. Ar fi ca si cum as incerca sa ma sinucid.
